Și această zonă reprezintă o încântare pentru oamenii locurilor, dar și pentru turiștii care ajung pe aceste meleaguri. Panoramele surprinse de aparatele de fotografiat atât iarna cât și vara sunt deosebit de sugestive în acest sens.

Bisericile din această zonă sunt din secolul XIX și majoritatea au fost renovate în decursul anilor cu ajutorul locuitorilor din comună și a unor sponsori privați.

1. Biserica Sf. Ioan Botezătorul - Căprioru
   
   Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Nicolae
   Detalii: Construită în jur de 1805-1810
2. Biserica Adormirea Maicii Domnului, Sf. Gheorghe - Gheboieni
   
   Adormirea Maicii Domnului, S, M. Mc. Gheorghe
   Detalii: Construită în jur de 1820-1824
3. Biserica Înălţarea Domnului - Priboiu
   
   Înălţarea Domnului
   Detalii: Construită în jur de 1831-1835
4. Biserica Înălţarea Domnului - Tătărani
   
   Înălţarea Domnului
   Detalii: Construită în jur de 1848

• Stejarul secular
  
  În apropierea satului Gheboieni există ca o curiozitate un "stejar secular" care ar avea aproximativ 500 de ani și care a fost declarat monument al naturii. La acest stejar secular se adună tinerii după evenimente religioase importante și prăznuiesc la umbră pentru noroc în viață.
• Lacul fără fund
  Tot în apropierea satului Gheboieni există și urma unui lac denumit Lacul Fără Fund despre care circulă o legendă veche: un alai de nuntași a trecut pe lângă acest lac și mirii s-au înecat fără a mai fi găsiți vreodată. Lacul s-a transformat de fapt în mlaștină, are o formă ovală și este foarte adânc.
• Legenda izvorului tinereții eterne
  Pe vremea tătarilor prin aceste locuri exista o fată foarte frumoasă care-i căzu cu tronc căpeteniei. Într-o zi căpetenia se îndrăgosti de fata pe care o zărise la intrarea unei mine părăsite. Deși i s-a spus tătarului că fata are un logodnic, acesta dădu ordin să fie răpită fata. Logodnicul fetei pe nume Radu s-a dus la căpetenia tătarilor și a încercat să se împotrivească provocând căpetenia la luptă.
  Acesta însă puse să fie omorât.
  Deși primește multe răni acesta nu moare.
  Între timp logodnica sa scapă din prizonierat și fuge în mină. Căpetenia tătarilor văzând că Radu este rănit, dar nu mort acceptă propunerea bărbatului, considerând că acesta nu poate să-l învingă.
  Radu cu ultimele puteri reușește să-l învingă pe tătar după care pleacă la mină să-și găsească iubita. O găsește moartă și de tristețe dărâmă o stâncă care duce la prăbușirea minei. Din mina prabușită izvorăște o apă care se presupune că sunt lacrimile lui Radu. De aici numele izvorului.
• Valea Ainoasei
  
  Un punct interesant de atracție turistică este și Valea Ainoasei (sau Aninoasei) în apropierea satului Căprioru; Priveliștea este foarte frumoasă, drumul prin pădure și prin văile pline de verdeață de asemenea.

CASE VECHI

Ne atrag atenția câteva case foarte vechi care prin grija actualilor proprietari încă se mai pastrează și stau martore la trecerea anilor și la schimbul de generații de-a lungul timpului. În fața unei case, în apropierea Bisericii cu hramul Înălțarea Domnului din Tătărani există chiar un izvor care se presupune a avea peste 150 de ani. La mare cinste și deosebit de valoroase sunt porțile monumentale sculptate în lemn ale gospodariilor, obiectele prelucrate în lemn și țesăturile populare ale zonei.

• Casa Ion Badea - Dealul Tătărani (sec. XIX)
  
• Magazia din lemn a casei Adreana Pană (sec. XIX)
  
• Magazia din lemn a casei Gostoroiu (sec. XIX)
• Casa unde a poposit Radu lui Anghel - Legenda lui Radu lui Anghel
  
  Radu lui Anghel este de fapt fiul unui pandur din perioada lui Tudor Vladimirescu care în realitate a fost un hoț și un tâlhar, dar care în perioada comunistă a fost preaslăvit ca fiind un haiduc. Viața sa a fost plină de aventuri și ilegalități săvârșite într-o perioadă de timp destul de lungă pornind cu uciderea unui turc de la care a furat bani la întoarcerea dintr-o călătorie din Bulgaria și culminând cu uciderea unui popă de la o mănăstire unde se ascunsese de frica oamenilor legii care veniseră să-l aresteze pentru grozăviile comise. După ce oamenii legii l-au rănit încercând să-l prindă, reușește să fugă spre Câmpulung Muscel unde de altfel va și muri datorită rănilor. În timpul vieții cu banii obținuți din hoții cumpărase la un moment dat o cârciumă unde îi punea pe trubadurii vremii care se opreau la cârciuma sa să-i compună balade prin care să-l proslăvească. Aceste balade au trecut anii și au ajuns unele dintre ele până în zilele noastre.

CRUCI ȘI TROIȚE
Nici aici nu lipsesc binecunoscutele cruci și câteva troițe cu semnificații legate de o serie de evenimente și oameni mai importanți din secolele trecute. Crucile sunt realizate în piatră prin tehnica numită "meplat" (piatra nu este sculptată în adâncime), iar piatra provine de la Carierele de la Albești (ceea ce dovedește că meșterii folosiți erau de loc din Albești).

• Cruce de piatră (casa Gheorghe Săvulescu) - Gheboieni (sec. XVIII)
  Ridicată în timpul lui Matei Basarab.
• Crucea de piatră de la "Bolbocea" - Gheboieni (1641)
  
• Cruce de piatră - Tătărani, în fața școlii generale (1738-1739)
  
• Troița veche - Dealul Tătăranilor
  
• Troița nouă - Dealul Tătăranilor
  

MONUMENTE
Pe lângă aceste Case, Biserici, Cruci și Troițe există și câteva monumente care cinstesc eroii locurilor căzuți pe câmpul de luptă în cele două razboaie mondiale.

• Monumentul Eroilor - Căprioru
• Monumentul Eroilor - Gheboieni

ALTE CONSTRUCȚII

• Muzeul Satului - Căprioru
  
• Școala - Tătărani
  

Un traseu interesant trebuie să cuprindă pe lângă casele și monumentele descrise mai sus și Valea Ainoasei unde lunile de primăvară și vară determină un colorit deosebit al peisajelor greu de descris în cuvinte.

Sărbătoarea comunei Tătărani este 15 august, prilej cu care au loc în fiecare an manifestări culturale la care participă atât locuitorii din comună cât și numeroși invitați. Cu această ocazie se pot vedea atât costumele tradiționale specifice zonei, dar și numeroși meșteri populari (activități specifice precum olăritul, lucrări tradiționale în lemn, etc).

În zonă mai mult decât în alte părți ale Dâmboviței se păstrează pe lângă formele obișnuite de sărbători religioase și câteva forme mai deosebite specifice acestor locuri.

Din multitudinea de sărbători şi obiceiuri dâmboviţene, câteva se păstrează în forme arhaice sau uşor modificate.

Ziua de 1 Martie, Mărţişorul, după calendarul vechi, era considerată ca începutul unui Nou An, sărbătoarea venirii primăverii.

De Mucenici, se aprind focuri pentru alungarea şerpilor, iar oamenii sar peste focuri în scop purificator.
Sărbătoarea Sfântul Gheorghe a pătruns puternic în spiritualitatea dâmboviţeană, întrucât, acum se eliberează căldura pământului. Sătenii bat pământul cu ciomagul pentru a grăbi eliberarea căldurii; se opreşte păstoritul în livezile pentru fâneţe, iar vitele sunt mânate la munte.

Sânzienele - sărbătoare romană - debutează la strânsul grâului (24 iunie). Cu acest prilej grupuri de fete, mergeau în lanurile de grâu conduse fiind de Drăgaica. Fetele culegeau spice de grâu şi flori de sânziene din care împleteau o cunună purtată de aceasta. Aruncate peste casă sau agăţate la streaşina casei cununile de sânziene aveau puteri magice, vindecătoare.

De Sfântul Dumitru se fac focurile lui Sumedru. Practică ritualică cu caracter funerar. Rădacinile acestui obicei sunt precreştine si se regăsesc în celebrarea morţii şi renaşterii, prin incinerare. Focul are aici rol purificator si regenerator. Cenușa, cărbunii aprinși și alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile şi livezile.

Dintre sărbătorile de iarnă amintim că la Sfântul Andrei se pune grâu într-un vas, pentru a estima posibila recoltă de cereale, ori bogăţia anului ce va veni.

De la Crăciun până la Sfântul Ion vin colindătorii. Se colindă în această perioadă cu capra, ursul, pluguşorul, sorcova, iar în noaptea de Anul Nou se merge cu Vasilcă.

Rapsozi
Balada şi doina, alături de alte genuri ale cântecului bătrânesc, care au cunoscut o maximă înflorire în secolele XVI-XIX, sunt prezente şi astăzi în peisajul muzical dâmboviţean.
În tematică predomină subiectele vitejeşti (Miu Copiu, Corbea), haiducii (Radu lu Aghel), subiecte cu caracter senzaţional (Chira Chiralina, Ghiţă Cătănuţă).
Rapsozii îşi acompaniază adesea cântarea la instrumente de suflat (fluier, caval, cimpoi) pe care şi le construiesc singuri, spre deosebire de lăutari, care folosesc instrumente cu coarde (vioară şi ţambal).

Costumul popular
Costumul de Dâmboviţa ocupă un loc de seamă în ansamblul portului popular românesc. Piesele costumului popular erau confecţionate în casă, ansamblul fiind bine definit prin componenţa sa, respectiv cămaşă cu altiţă, ie cu poale separat, ştergar sau maramă, fotă, brâu, bete, scurteică, zeghe, pieptar, cojoc, colţuni, opinci şi pantofi.


Marama, obiect decorativ din componenţa costumului popular, era ţesută din fibre subţiri de bumbac sau mătase naturală. Una din zonele reprezentative pentru frumuseţea portului este comuna Tătărani.




Costumul nu mai este purtat decât rareori: de bătrâni, la ceremonii speciale, sau de tineri, la manifestările folclorice. Cel mai frumos costum popular este păstrat de obicei, în lada de zestre, pentru a fi purtat pe "drumul cel din urmă".




Focul lui Sumedru - sărbătoare tradițională în zona Căprioru
Înainte de sosirea iernii, de Sfântul Dumitru locuitorii fac "Focul lui Sumedru", sărbătoare la care participă copiii satului, dar și adulții. Copiii, îmbrăcați în portul popular specific locului, fac un foc mare și joacă dansuri sacre în jurul lui.
Cei mai curajosi își iau avânt și sar prin foc sau peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor și oierilor. Focul se face pe dealuri, în general în partea cea mai înaltă a zonei și poate fi văzut de la mari distante, oferind un spectacol unic. Localnicii îndeamnă pe toată lumea, prin strigături, "Hai la Focul lui Sumedru!". Focul lui Sumedru este o sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar. Rădăcinile acestui obicei sunt precreștine și se regăsesc în celebrarea morții și renașterii, prin incinerare. Astăzi, elementelor precreștine li se adaugă cele crestine, prin citirea în biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie și prin însăși atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeității sacrificate. Semnificația Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al morții și renașterii anuale a unei divinități fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârșit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată de renașterea acestuia prin incinerare, în noaptea de 25-26 octombrie. Focul are aici rol purificator și regenerator. Cenușa, cărbunii aprinși și alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile și livezile.

Cine sare peste foc va fi sănătos și se va căsători în acel an. Dacă este belșug de gutui și nuci, iarna va fi grea. Tot acum, se fac pomeni pentru morți.

Pe 26 ocotmbrie, dacă e lună nouă, va fi iarna scurtă și ușoară.

Daca e înnorat, vânt sau plouă, vor fi zăpezi mari, ger și iarnă lungă. Pentru a afla cum va fi vremea, ciobanii pun dulama între oi. Dacă se culcă pe ea o oaie neagră, iarna va fi ușoară.

Se termină semănatul usturoiului, se tund coamele cailor, ca să aibă păr frumos. Pe 27 octombrie, de Cuviosul Dimitrie cel Nou, din Basarabi, se ține Poitra lui Sumedru, când se desfac stânile.

În satul Căprioru se vor face mai multe focuri cu ocazia acestei sărbători "la punte la Ainoasa în capul satului și în partea de nord a satului în zona uliței tarilu".

Vă așteptăm cu drag pentru a menține sărbătoarea neschimbată.