Infoturism Vulcana-Băi » Ce vizităm la Vulcana-Băi

"Vulcana-Băi este un ținut feeric de basm, un loc magic încununat cu o aură sclipitoare, stropit cu glas de armonie și pictat cu mii de culori calde. Acest ținut mirific ne încântă cu mii de peisaje fabuloase, conturate de nuanțele vii ale culorilor, acesta este un loc care este frumos în orice anotimp. Găsim aici cele mai frumoase dealuri, cele mai minunate păduri, cele mai îmbietoare și suave flori, cei mai minunați și mai perseverenți oameni. Aici soarele strălucește ca nici unde, iernile sunt distractive, primăverile sunt pline de cântec, de sclipiri și de parfumul pădurii când se trezește la viața, verile sunt scăldate într-o lumină diafană, iar toamnele sunt bogate de mere gustoase, prune care fac țuica delicioasă, struguri care se transforma într-un vin rafinat."

Sunt gândurile unui turist care a trecut prin aceste meleaguri... Oare ce putem vedea la Vulcana-Băi! Vă așteptăm cu drag să ne vizitați!

Schitul Bunea și Mânăstirea Bunea

Denumirea de Schitul Bunea, dar și denumirea de Mânăstirea Bunea apare în decursul timpului în diferite acte oficiale, localnicii însa folosesc de regulă denumirea de Mânăstirea Bunea sau La Mânăstire.

Sfânta Mânăstire Bunea este un monument istoric situat pe culmea dealului Vulcana, la 630 metri altitudine, cu expunere sud-estică, cu arhitectura corespunzătoare domniei lui Matei Basarab și este înconjurată de păduri de foioase: fag, stejar, ulm, anin şi paltin. A fost construită în anul 1654 de vistierul Bunea Grădişteanu. La Sfânta Mânăstire Bunea nu se ajunge uşor.

Drumul spre schit este destul de greu și începe din Vulcana-Băi, urcând prin desişul unei păduri ce pare că nu se mai termină. Ca să ajungi la Bunea mergi până în satul Vulcana-Băi, unde întâlneşti un indicator care-ţi arată cărarea spre mănăstire. Turiștii și pelerinii care se îndreaptă spre schit urcă prin pădurea deasă de fag, pe o potecă de aproximativ 2,5 km. Peisajul este mirific, cu multă verdeață, iar liniştea, îmbătătoare. Numai în două zone, numite de localnici la „Vizuini” şi la „Buturuga Neagră”, avem un urcuș mai dificil. După aproximativ o oră de mers, ajungi la poarta Mânăstirii Bunea, unde te întâmpină o poiană întinsă si bogata, la capătul căreia se zăreşte mânăstirea. Istoria acestui aşezământ monarhal se pierde în timp.

Schitul vechi ar fi fost construit pe vremea lui Bunea Grădişteanu și se găsea într-o grotă. Legenda locului spune că Bunea ar fi fost urmărit de turci şi s-ar fi ascuns într-o grotă aflată mai jos cu circa 100 de metri de locul unde a înălţat mai târziu mănăstirea.

Dupa alte izvoare s-ar părea că Bunea, ca de altfel mulţi alţi boieri, ar fi fost urmărit de dorobanţii şi şeimenii sîmbriaşi ai domnitorului Matei Basarab, deoarece aceștia s-au răsculat după lupta de la Finta pentru că nu și-au primit soldele. Bunea a mulţumit lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, ridicând, în anul 1654, mănăstirea care-i poartă acum numele. Grota există si astazi şi este folosită de pustnici, care urcau aici cu ajutorul unei scări şi rămâneau în peşteră săptămâni în şir pentru post şi rugăciune. Pelerinii ca și turiștii nu ratează momentul de a vizita şi grota, considerând-o a fi un lăcaş protejat de Dumnezeu.

Călugării sunt primitori și deschişi și-i povățuiesc pe cei aflați la ananghie. Au în permanenţă pregătite câteva camere pentru oaspeţi. La Mănăstirea Bunea există un ritual aparte. Nu se foloseşte carnea pentru prepararea hranei. Toate cele de trebuinţă se procură din sat, iar pentru iarnă călugării conservă ciuperci, fructe de pădure şi legumele produse în grădina proprie. Cei care au ajuns la Mănăstirea din pădurile Vulcanei-Băi spun că s-au simţit mai aproape de Dumnezeu, iar liniştea şi aerul curat au darul să-i ajute să-şi cureţe mintea şi sufletul.

Mânăstirea Bunea e ca sălaşul unui sihastru. Zidurile înalte şi despărţitoare de lumea cea lumească lipsesc. În stejari seculari, e deopotrivă poartă împărătească şi scut. Nimic din zarva lumii şi a războaielor din jur nu răzbate până aici. Fără telefon, chiar şi fără apă – în afara izvorului şi ploii pe care o strâng – cei 9 vieţuitori ai mănăstirii trăiesc parcă în afara timpului. E greu în vârf de deal să aştepţi ploaia şi mila lui Dumnezeu. Pentru călugarii de la Bunea e simplu. E chiar rostul şi felul lor de a fi. La Bunea, totul se obţine cu multă trudă. Când şi când, la câteva zile, aducând de acolo ultimele veşti, proviziile şi poşta, pe vremuri era ajutat de măgăruşul Bili, singurul atelaj al mânăstirii. La Mănăstirea Bunea găsim o bisericuţa veche de peste 400 de ani. Locul are forţa. Forţa simplităţii. Nimic nu e trufaş, fără măsură. Până şi mânăstirea, aşa cum arată ea, seamană cu o casa deom simplu şi plin de credinţă şi o grădină de flori în faţa. Alături, bisericuţa cea veche, ridicată din cele 15.000 de cărămizi ale lui Bunea Grădişteanu în 1654, cu turla şi o singură încăpere proaspăt văruită şi albă. La Bunea, în pustietatea pădurii, redescoperi intensitatea lucrurilor simple: pâinea, apa şi rugăciunea netulburată. Izolarea îi păzeşte pe călugări de răutatea lumii nu are stavile.

Monahi sunt în general între două vârste, e greu de spus de ce au intrat în monahie, şi mai ales de ce au preferat pustnicia de la Bunea, izolarea şi lipsurile singurătăţii. Starețul a impus tipicul de obşte şi rugăciunile de noapte, odată ajuns acolo, începi să înțelegi ce vrea să însemne adevăratul urcuş spre Domnul. În stranele lor tocite de ani, călugării îşi potrivesc paşii pe nevăzutele trepte duhovniceşti, rugându-se nu pentru necazurile lor, ci pentru cei cu adevărat strâmtoraţi de sărăcie, boli şi războaie, pentru mântuirea acestei lumi.

Mănăstirea este atât un loc de odihna și rugăciune, dar și de purificare sufletească și trupească pentru toți cei ce doresc acest lucru.

Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în interiorul schitului Bunea

Aici există și o biserică veche care este închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Biserica a fost ridicată pe la 1654 și este o capodoperă a lucrurilor simple și bine făcute în acest colț de țară și reprezintă o oglindă a sufletului locuitorilor acestor locuri: simplitate și frumusețe. Biserica a fost renovată de mai multe ori în decursul timpului, dar a păstrat din originalitatea și aerul de vechime care răzbate în întregul schit.
Biserica cu hramul Sf. Treime - Vulcana de Sus

Din documentul referitor la împroprietărirea locuitorilor din comuna Cucuteni, Plaiul Dâmboviței din 1864, reiese numarul restrâns de locuitori pe care îl avea satul Vulcana de Sus și starea lor materială.

Parohia Vulcana de Sus a luat ființă în anul 1908 prin dezlipirea Bisericii din Parohia Cucuteni a cărei filială era până atunci. Biserica veche avea hramul Sfântul Ierarh Nicolae și era așezată în centrul satului, pe un teren situat lângă strada principală donat de ctitorii bisericii.

În anul 1905 s-au făcut reparații, dar în 1940 datorită cutremurului mare a fost nevoie de o reparație capitală care s-a executat între anii 1943-1945. După aceste reparații făcute în această perioadă, biserica veche a rămas fără pictura interioară, ștergându-se chiar pisania din tinda bisericii. Între anii 1970-1972 din cauza stării avansate de degradare (igrasia din pereți, fisurile care luau proporții) s-a întrunit o comisie care a întocmit un raport și o documentație de reparații capitale, aceasta fiind aprobată trecându-se la restaurarea Bisericii vechi. Degradarea fiind prea accentuată în anul 1976, în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel s-a început demolarea Bisericii vechi, iar cu ajutorul Bunului Dumnezeu Cel în Treime Slăvit, pe data de 15 iulie, același an, s-a pus piatra de temelie a noii biserici. Conducerea comunistă a împiedicat finalizarea construcției bisericii, ajungându-se chiar la sistarea lucrărilor în anul 1976. După 6 luni, lucrările au continuat cu condiția ca în paralel, sătenii să construiască Grădinița și Dispensarul satului, clădiri care au fost ridicate în timpul respectiv. Biserica nouă s-a ridicat între anii 1976-1981. Lucrările și pictura au durat 2 ani, 1982-1983.
Catapeteasma și mobilierul au fost sculptate artistic în lemn de stejar.
Biserica are formă de cruce cu o turlă mare deasupra naosului și alte două turle mici deasupra pronaosului. Lângă biserică s-a construit și cimitirul care a fost extins în 1989. Biserica a primit hramul Sfânta Treime în ziua de 6 noiembrie 1983. Cu acest prilej Biserica a fost înzestrată cu daruri și obiecte donate de buni credincioși, care aveau acum o bucurie fără margini că văd Biserica Vulcana de Sus construită după atâtea încercări grele și piedici puse de regimul comunist. După Revoluția din anul 1989, Bisericii Parohiale Vulcana de Sus i-au fost retrocedate pământul și pădurea luate abuziv în perioada comunistă. În anul 1996, Biserica a fost zugravită pe exterior. În anul 2005 s-a pus piatra de temelie a unei clopotnițe cu o anexă cuprinzând 2 camere și un hol cu scară interioară de acces la clopot. În anul 2007 au fost finalizate lucrările. Pe viitor se intenționează să se împrejmuiască cimitirul satului (care se află în imediata apropiere a bisericii) cu gard cu plasă.
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului - Vulcana-Băi

Temelia bisericii actuale s-a pus la 2 august 1934; temelia s-a fixat în locul bisericii care a fost mistuită de incendiu. Construcţia s-a terminat în anul 1939.
Actuala Biserică parohială s-a clădit în acelaşi loc în care a fost biserica modestă dar bine îngrijită, care era clădită în anul 1780 de enoriaşii de atunci ai satului şi care a fost reparată în anul 1888 şi în anul 1926.
Suprafaţa Bisericii de azi este de 232 m2 în formă de cruce, cu trei turle, lungă de 31 m, lată de 9, 5 m. Zidită din temelie cu beton şi cărămidă, iar la bolţi din beton armat.
În curtea Bisericii se află clopotniţa din lemn, acoperită cu tablă galvanizată şi closetul din beton şi cărămidă acoperit cu tablă galvanizată. Regăsim de asemenea brazi ornamentali şi plute. Împrejmuirea este făcută din gard cu uluci de jur împrejur.
Centrul Ecumenic Internaţional - Vulcana-Băi

Poate cea mai importantă construcție după 1990 este acest complex interreligios de la Vulcana-Băi care este atât un punct turistic atractiv, dar și o așezare interreligioasă interesantă.

Complexul Interreligios de la Vulcana-Băi face ca această mică localitate din România să reprezinte unicat în Europa, găzduind, într-un areal de câteva zeci de hectare, trei locaşuri de rugăciune sub acelasi cer.
La zidirea şi ctitorirea acestora s-au aflat un creştin, doi evrei şi familia unui musulman. Aflată la 20 de kilometri de municipiul Târgoviște, așezarea interreligioasă de la Vulcana-Băi reprezintă un loc de pelerinaj pentru creștini, evrei și musulmani deopotrivă, dar și un punct turistic de atracție pentru străini.

Sinagoga, Moscheea și Biserica Ortodoxă sunt construite pe cele trei coline din zona numită Brăneasca, din Vulcana-Băi și au fost ridicate având la bază cele trei culte monoteiste: mozaismul, islamismul și creștinismul.

Acum numai la Biserica Ortodoxă se mai oficiază slujbe. Sinagoga și moscheea sunt simbolice în Centru, dar se pot oficia slujbe, dacă există credincioși care vor să vina să se roage aici.

Biserica Ortodoxă a fost declarată din anul 2000 ca având regim de mănăstire, în care au loc slujbe. Hramul bisericii este "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul". Aici este păstrată o mică particică din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, dăruite de Patriarhul Ierusalimului, Diodor.

Biserica Ortodoxă este construită pe cea mai înaltă colină și are dimensiuni mai mari decât celelalte două lăcașe de cult, arătând diferentă numărului de credincioși. Este construită în stil tradițional, sub formă de cruce, are toate camerele unei biserici: altar, naos, pronaos și pridvor deschis, în stil brâncovenesc.
Interiorul este împodobit cu picturi în frescă și sculpturi în lemn de tei realizate de localnici.

Mozaismul este reprezentat la Centrul Internațional Ecumenic de Sinagoga Evreiască. În ceea ce privește construcția, este una simplă, cu 12 ferestre, care reprezintă semințiile lui Israel. De asemenea, apar Steaua lui David și sfeșnicul cu șapte brate.

Moscheea de la Centrul Internațional Ecumenic este diferită de celelalte clădiri prin faptul că este îndreptată spre Mecca și nu spre Răsărit.

La zidirea și ctitorirea lăcașelor de cult au ajutat un creștin, Ion Popescu, doi evrei, frații Rubi și Michael Zimmerman și o familie de musulmani, Leila și Omar Akill.

Crearea celor 3 așezăminte arată ideea Armoniei între credincioși în România indiferent de apartenența la una din cele trei mari religii ale lumii, toate trei venerându-l pe profetul Ioan.

Centrul a primit donații exclusive din partea patriarhului Diodor al Ierusalimului și Palestinei incluzând moaște de sfinți, dar și pietre sacre. Una dintre ele este o piatră sfântă de la Muntele Sinai, piatră din care s-au cioplit Tablele celor zece porunci, sau Piatra Albă de la mormântul lui David. Tot aici există un fragment din piatra provenită din casa lui Iosif din Nazaret unde a copilărit Isus și o bucată de piatră din grota lui Lazar cel înviat din morți de Isus. Pentru toate acestea există documente de autentificare de la Patriarh, Marele Rabin al Israelului, de la Marele Muftiu al Ierusalimului sau Ministerul Culturii din Gaza.
Biserica Evanghelică

Existența ei arată încă odată pluralismul religios și toleranța religioasă între locuitorii comunei.

Înapoi sus

Case Vechi și Noi
Casele reflectă locurile și sufletele oamenilor. De-a lungul timpului, locuitorii au construit cum au putut și au simțit locuințe pentru ei și familiile lor. Dacă până în secolul XIX casele erau din lemn și chirpici și destul de mici, arhitectura lor se schimbă ca și materialele de construcții (cărămidă, beton etc).
Începând cu secolul XX, după al doilea război mondial, casele se construiesc mai mari și chiar cu un etaj.
Monumente diverse
În afară de bisericile descrise mai sus se regăsesc și câteva case memoriale și monumente istorice care întregesc farmecul locurilor. O moară veche de peste o sută de ani atrage în mod deosebit atenția.

Cadrul natural este atractiv și îmbie la plimbări lungi și dese, iar priveliștea este deosebită: alături de dealuri, văi și poiene care în anotimpul de vară atunci când natura explodează pur și simplu se colorează în multe nuanțe de culori absolut superbe ce contrastează în mod fericit și atrag ochii și sufletul, se văd în zare munții care mai poartă o mantie albă de la zapada iernii trecute.
Trasee enduro

Datorită abundenței pădurilor și a dealurilor din zonă în ultimii ani s-au creat condiții foarte bune și pentru concursurile de Enduro, ATV și ciclism montan, acestea atrăgând mulți iubitori ai acestor sporturi din partea locurilor, dar și din orașele din sudul țării.
Centrul Social

Centrul Social este în construcție și va fi gata în 2016.
Cruce de piatră - Vulcana de Sus (posibil sec. XIX)
Troițe - Construcții sec. XIX și sec. XX
Majoritatea troițelor sunt construite de familii sau persoane înstărite pentru a marca anumite evenimente importante ale perioadei respective.
Acestea se pot vedea în Vulcana de Sus și Vulcana-Băi.
Turismul balnear – ape Vulcana-Băi

Transformarea satului Vulcana în stațiune balneară s-a făcut treptat odată cu descoperirea izvoarelor cu apă minerală concentrată care conține cantități mari de crom și iod. Prima descriere despre perioada de început a fost făcută în 1902 de Dr. G. T. Zissu. La sfârșitul secolului XIX copii care păzeau vitele la marginea satului Vulcana, găseau uneori în mici gropițe un lichid negricios care ardea. Localnicii adunau acest lichid și-l băgau în lămpi constatând că arde. Căutând să sape după acest lichid pentru a-l exploata, au început să dea la 100 m adâncime peste o pătură de apă sarată abundentă și sub presiune. Exploatarea acestor ape a început undeva în jurul anului 1885 datorită recomandărilor făcute de Dr. Dimitrie Iovitiu, medicul orașului Târgoviște. La început au fost 4 izvore, apoi s-au mai găsit încă 3 izvoare. S-a creat și o societate pentru exploatarea și distribuția apelor în localitate numită "Sănătatea" și s-a creat și o Bancă Populară numită "Armas-Bunea", ambele dezvoltându-se în următorii 30 de ani. Acestea au reprezentat piatra de temelie a organizării unei stațiuni balneare. Stațiunea a funcționat între 1911-1940. Funcționarea Vulcanei-Băi în această perioadă a adus acesteia prenumele de "Regina Apelor Iodurate". Se părea că mulți oameni tratați în această perioadă au avut numai cuvinte de laudă. Venirea războiului și apoi venirea comuniștilor la putere a determinat încetinirea procesului de dezvoltare și chiar stagnarea acestuia. Anul 1989 a adus un nou avânt și s-a reluat procesul de transformare a satului în stațiune. Datorită inexistenței capitalului autohton acest vis a ramas încă nefinalizat și se asteaptă în continuare investitori în zonă. Anul 2011 a adus un nou suflu și o nouă încercare de reluare a unor studii privind transformarea localității în stațiune balneo-climaterică, dar din nou lipsa banilor și a unui sprijin concret și continuu din partea statului a făcut ca singura realizare notabilă să fie o popularizare prin panouri a apelor din această zonă, a izvoarelor iodurate și în niciun caz refacerea stațiunii.

Zona geografică: Subcarpații Ialomiței
Tip zonă: deal
Bazinul/râu/izvor: Vulcana
Așezare: Deal Stânii (693m alt.)
Ofertă: ape minerale și de sondă (asemănătoare celor de la Govora: concentrate clorurosodice, calcice-magneziene, iodurate, bromurate.

Indicații cunoscute ale apelor din această zonă

Cură internă: un izvor cu apă minerală (sulfuroasă, bicarbonatată-sulfatată, calcică, clorurosodică, magneziană) indicat în afecțiuni digestive (gastrite), hepato-biliare (hepatite), dermatologice (alergii), renale (litiază renală, pielonefrite).

Cură externă: indicată în afecțiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, cronice ginecologice, anemii, limfatism.

Înapoi sus

Traseele turistice pot cuprinde deopotrivă biserici, monumente, dar și pădurile și dealurile din zonă cu priveliștile deosebite care te întâmpină la tot pasul.

Exemplu de traseu turistic care se poate parcurge în 2-3 zile în zonă și care să atingă o parte din punctele propuse. Traseul se poate parcurge parțial pe jos, cu mașina sau pe bicicletă și presupune un efort mediu fizic.

Mânăstirea Bunea
Centru Internațional Ecumenic
Izvorul Ovessa
Parcul sfinților apostoli Petru și Pavel
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului

Înapoi sus

"Aici soarele răsare strălucind ca nici unde, aici sunt iernile sunt cele mai distractive, totul pare acoperit cu o mantie de cleștar, iar derdelușul este mereu pregatit pentru cursele cu săniuțele. Aici toamnele sunt bogate cu mere gustoase, prune, struguri și să amintim și de vinul rafinat, de țuica gustoasă... La Vulcana primăverile sunt pline de cântec, de sclipire și de un parfum inedit... iar verile sunt și ele scăldate intr-o bucurie infinită."

Zilele de sărbătoare ale Vulcanei–Băi ca și a celorlalte comune sunt numeroase și bine întipărite în memoria locuitorilor zonei, ele având o legatură strânsă cu tradițiile și ocupațiile acestora.

În ziua de 29 iunie în fiecare an este Ziua comunei Ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocazie cu care au loc multe manifestări culturale atât ale formațiilor din comună, dar și invitați de departe.

Vom aminti doinele, baladele, colindele, orațiile de nuntă, basmele și ghicitorile și multe alte creații ale poporului, care și aici erau știute, spuse sau cântate în diferite ocazii. Sătenii din valea Vulcănii au păstrat cu îndărătnicie tot ce au primit de la strămoși, adăugând din sufletul, din bucuriile și necazurile lor la această zestre pe care au trecut-o mai departe până la noi.

Îndemnul la cultură, dar și creșterea gradului de civilizație sunt în același timp și motiv și scop pentru întâlnirea locuitorilor cu ocazia sărbătorilor comunei sau a unor evenimente importante din viața lor (nunti, botezuri, zile de sărbătoare religioasă etc). Viața de zi cu zi a devenit în fapt un act de cultură aplicată și s-a răsfrânt asupra modului cum s-au îmbrăcat, cum și-au ornat locuințele, cum au reacționat între ei în cazul sărbătorilor.

Cântecul, jocul au fost deopotrivă moment de existență, dar în același timp și sărbătoare atât pentru copii cât și pentru adulți. Instrumentele s-au născut în decursul timpului folosind natura ca izvor nesecat de materiale pentru a le meșteșugi: fluier, bucium, frunză (cântatul la frunză deși pare atât de simplu cere multă îndeminare).
Ca și cântecul, jocurile pot fi socotite în bună măsură printre manifestările culturale și chiar de artă. Jocurile se organizau în timpul liber, la sărbători și numai pentru plăcerea de a juca, apoi participanții căutau ca jocul să fie cât mai frumos, atât pentru mulțumirea lor, cât și a celor care îi priveau. Jocurile sunt ca peste tot în Muntenia executate de grupuri de băieți și fete și la ocazii mai speciale participă toată lumea de la copii, la cei batrâni. Unele jocuri au fost importate.

Cel mai îndrăgit aici se numea "unguria" sau "Ca-la-Breaza". În aceste jocuri de doi, flăcăii au avantajul de a alege și chema fata la joc, pe când la jocurile în cerc, pe care le încep flăcăii, fetele vin ele și se asează lângă cine le place. Una din formațiile anilor 2004 faimoasă în zonă s-a numit "Junii valahi", la spectacolele acesteia venind întreaga comunitate.

Dansurile moderne cum ar fi valsul, tangoul, disco, au pătruns mult mai târziu venind cu formații muzicale complete din care nu lipsesc și alte instrumente cum ar fi chitara, acordeonul, bateria, orga etc.
Portul popular traditional s-a pastrat mai mult în nordul zonei spre munți și este văzut mai ales la zilele festive (zilele comunei, diverse sărbători etc) sau cu ocazia unor manifestări folclorice.
Apariția bibliotecilor școlare și a căminelor culturale a reprezentat un pas important în culturalizarea obștei și în creșterea accesului la cultură și civilizație. Biblioteca școlară s-a înființat în 1905 și cuprindea pe atunci numai câteva cărți și broșuri, date de Casa Școalelor din judet sau de către familii particulare.

În 1902 au aparut și primele cercuri culturale, cum ar fi Cercul Cultural Pucioasa care întrunea 21 de învățători și învățătoare din 8 comune. În 1903 conferința s-a ținut la școala din Cucuteni și s-au tratat următoarele teme: Iubirea de scoală, Rolul învățătorului, Pelagra.

Grupul "Mladite Vulcănene" în mijlocul anilor 2000 reprezentau adevarate evenimente la care participa întreaga suflare a comunei.
Scoala primară din Vulcana-Băi a inițiat pe lângă serbările școlare obișnuite de sfârșit de an, când se distribuiau premiile, serbări care aveau în program piese de teatru, recitări și cântece pe una sau două voci. În anii 1903 și 1904 s-au jucat piesele: "De râs și plâns", "Băncile populare", "Logofătul Călin".
Tot din cele mai vechi timpuri sunt foarte multe obiceiuri pe care le vom prezenta în continuare legate de sărbătorile tradiționale ale românilor și anume sărbătorile de iarna și cele legate de schimbările din calendarul popular:
Colindele, Crăciunul, Plugușorul, Capra, Boboteaza
Mărțișorul și Mucenicii
Floriile, Deniile, Paștele, Învierea și Înălțarea Domnului
Sfântul Ilie și Moșii de vară
Sânzienele sau Drăgaica
Paparuda
Focul lui Sumedru
Noaptea de Sfântul Andrei
Claca și Șezătoarea

COLINDELE - începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopții și până la revărsatul zorilor ulițele satelor răsună de glasul micilor colindători, care cu traista după gât și căciula pe urechi merg din casă în casă și strigă la ferestrele luminate: "Bună dimineața la Moș Ajun / Ne dați ori nu ne dați".

PLUGUȘORUL - este unul din cele mai răspândite obiceiuri de iarnă și este un străvechi obicei agrar simbolizând principala ocupație a țăranilor români și care are ca mesaj munca pământului (aratul, semănatul, seceratul, treieratul, rodnicia câmpului, belșugul semănăturilor, măcinatul grâului, cernutul făinii, facerea pâinii și colăceilor, precum și hărnicia și sănătatea gazdelor).

CAPRA - este un obicei adus pe meleagurile dâmbovițene din Moldova, dupa cel dintâi război mondial. Capul caprei este făcut din două bucăți de lemn, care lovite sună în ritmul cântecului de colind.

SORCOVA - De asemenea în seara anului nou, copiii umblă cu sorcova, urând locuitorilor ca anul nou să le aducă numai bine și fericire. Sorcova odinioară era realizată din ramuri de măr, prun, cireș, sau trandafir, puse la înmugurit de Sf. Andrei și împodobite cu beteală roșie.

POMUL DE CRĂCIUN - este bradul împodobit și așteptarea de către copii a "Moșului" numit în S-E, Crăciun care vine cu daruri multe. Este un obicei occidental care a pătruns de la oraș la sat, începând din a doua jumătate a sec. XIX. Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiția Bisericii, este Sf. Nicolae. Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă câte o nuieluță (pentru cei obraznici). Povestea lui Moș Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae.

SACRIFICAREA PORCULUI - Un alt obicei specific românesc care se practică în perioada dinaintea Crăciunului.

BOBOTEAZA - (6 ianuarie ) și cu Sf. Ioan (7 ianuarie ) aproape că formează una și aceeași sărbătoare și semnifică sfințirea apelor, după cum Isus s-a coborât în râul Iordan pentru botez. În această zi preotul sfințește apele, iar oamenii merg la biserică și primesc apa sfințită "aghiasma" cu care sunt stropiți ei și casele lor, animalele, fântânile. Aceste sărbători marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă.

FLORIILE - Sărbătoarea Floriilor are are străvechi rădăcini, ea fiind atestată în societatea romană ca zi dedicată zeiței Flora.

DENIILE - sunt unele dintre cele mai profunde, frumoase și înălțătoare slujbe creștine. Ele se țin în Săptămâna Mare.

PAȘTELE - este sărbătoarea cea mai sfântă din calendarul creștin. Noaptea, după primul cântat al cocoșilor, toată suflarea satelor se trezește pentru plecarea la biserică.

INĂLȚAREA DOMNULUI - ZIUA EROILOR
Biserica creștină din comunitatea noastră sărbătorește la 40 de zile dupa Învierea Domnului un mare eveniment și anume Înălțarea la Cer a Mântuitorului.

MĂRȚIȘORUL - Firul mărțișorului, funie de 365-366 de zile a fost tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte.

SFÂNTUL ILIE - este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data de 20 iulie.

SFÂNTUL ANDREI - noaptea de Sfântul Andrei este o noapte magică când se întâmplă ca fetele să-și cunoască ursitul (viitorul bărbat) sau pot privi în urmă și să dezlege mistere sau enigme din trecut. Tot în această noapte se pot alunga spiritele rele din casă prin diferite obiceiuri.

SÂNZIENELE sau DRĂGAICA - În această perioadă majoritatea plantelor sunt în plină floare, iar în această zi femeile merg și culeg plante de leac, plante medicinale pentru ceaiuri, încingându-și mijlocul cu cicoare. Roua de pe sânziene culeasă în această zi se folosește la bolile de ochi. DRĂGAICA - este menționată de Dimitrie Cantemir în a sa "Descriere a Moldovei", sărbătorită în fiecare an la 24 iunie, zisă în popor și Sânzienile.

PAPARUDA - este un ritual al ploii, practicat în România și are o origine păgâna, numele fiind derivat din zeița slavă Perperuna. Ritualul are loc primăvara și pe timp de secetă cu scopul de a invoca ploaia. Copiii poartă îmbrăcăminte făcută din plante, cântă și dansează pe străzile satului, oprindu-se la fiecare casă pentru ca gazdele să o ude adresând cântece aducătoare de ploi roditoare. Alaiul paparudei este alcătuit din fetițe, iar una dintre ele joacă rolul unei zeitei vegetale, împodobindu-se cu frunze și flori.

FOCUL LUI SUMEDRU - se practică în ajunul zilei de Sf. Dumitru. Obicei tradițional specific zonei, care se desfășoară în noaptea de 25 spre 26 octombrie.

CLACA și ȘEZĂTOAREA este un obicei din vechime întâlnit mai ales în timpul anotimpului de iarnă când femeile satului se adună în grupuri importante prin rotație în casa fiecăreia și reușesc să țeasă, coase sau să împletească diferite lucruri necesare familiei (căciuli, mănuși, ciorapi, pulovere, fulare etc) ocazie cu care stau de vorbă și-și împărtășesc diferite cunoștințe legate de o serie de activități gospodărești (prepararea bucatelor, creșterea animalelor, creșterea copiilor, etc). La aceste adunări sunt câteodată invitați și bărbați care pot să contribuie prin diferite activități (îndeletniciri) la buna desfășurare a adunărilor.

Ce vizităm la Vulcana-Băi

Biserici și Mănăstiri

Alte obiective

Trasee turistice

Datini și obiceiuri

Căutare pe site

Unde ne găsiți

Vremea în Vulcana-Băi

Vizitatori